Rapidul, sabotat?** „E vorba de un plan diabolic! Nu m-ar mira să fie implicat brațul lung al lui Machiavelli”

Rapidul, sabotat?**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Acționarul majoritar al FC Rapid, George Copos, a declarat că protestele suporterilor la adresa jucătorilor și antrenorilor de la meciul cu Concordia fac parte dintr-un „plan diabolic” împotriva clubului, precizând că este posibil să fie implicat „brațul lung al lui Machiavelli”.

„Mă revoltă ceea ce s-a întâmplat la meciul de la Chiajna pentru că eu cred cu tărie că este vorba de un plan diabolic împotriva Rapidului. Sunt oameni care ne vor răul, care dezinformează. Cineva a creat acest plan diabolic. Nu m-ar mira să fie implicat brațul lung al lui Nicolo Machiavelli. Nu știu, altfel nu îmi explic cum suporterii au avut o astfel de conduită”, a spus acționarul rapidist.

Copos suspectează faptul că motivul pentru care se dorește destabilizarea formației giuleștene este lupta pentru titlu. „Noi suntem implicați în lupta pentru titlu, iar acesta poate fi un motiv. Pentru că sunt lucrături din partea unui om diabolic. Poate e din partea «Brichetei», poate Satana și-a băgat coada, însă nu înțeleg cum oameni care au fost mereu alături de echipă, care merg cu jucătorii sute și sute de kilometri prin ploaie și frig pot face astfel de lucruri. Totul vine de undeva”, a adăugat George Copos.

Formația Rapid a fost învinsă, vineri seară, în deplasare, cu scorul de 1-0 (0-0), de echipa Concordia Chiajna, într-un meci contând pentru etapa a XXI-a a Ligii I.

Suporterii rapidiști au cerut demisia antrenorului Răzvan Lucescu, la finalul partidei, nemulțumiți de prestația jucătorilor grupării bucureștene în acest meci din etapa a XXI-a a Ligii I.

Galeria prezentă la meciul de la Chiajna a scandat, de asemenea, ironic: „Să vină banii, să vină banii la băieți” și „Rușine, rușine să vă fie”.

În plus, portarul Dănuț Coman a intrat într-un conflict cu suporterii rapidiști, în minutul 83 al partidei cu Concordia Chiajna, după ce a fost înjurat în mai multe rânduri de aceștia.

Galeria rapidistă, nemulțumită de jocul echipei, a început să îl înjure pe portar, care a răspuns nervos, pentru ca în cele din urmă să aruce cu o sticlă de apă spre suporteri.

În acel moment fanii au izbucnit și au scandat: „Afară, afară din Giulești” și au adresat injurii portarului și familiei acestuia. Până la finalul meciului, la fiecare atingere de balon, Coman a fost huiduit și înjurat.

Mediafax

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat 💣
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat 💣
Presa din Grecia, tranșantă după ce PAOK-ul lui Lucescu a ajuns să aibă titlul la mâna ei: „La gunoi!”
Presa din Grecia, tranșantă după ce PAOK-ul lui Lucescu a ajuns să aibă titlul la mâna ei: „La gunoi!”
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
Cine e și cu ce se ocupă presupusul iubit al Simonei Halep. Are 57 de ani și e în topul celor mai bogați români
Cine e și cu ce se ocupă presupusul iubit al Simonei Halep. Are 57 de ani și e în topul…
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
9 judeţe, sub avertizări meteo cod galben şi portocaliu de vijelii. Vreme severă până vineri seară
9 judeţe, sub avertizări meteo cod galben şi portocaliu de vijelii. Vreme severă până vineri seară
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte cu extratereştrii
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte…
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
DECIZIE pentru cei care au telefoane mobile. Se aplică pentru toată lumea
DECIZIE pentru cei care au telefoane mobile. Se aplică pentru toată lumea
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Dorinel Munteanu, gest incredibil la finala Cupei României: și-a abandonat echipa, pur și simplu VIDEO
Dorinel Munteanu, gest incredibil la finala Cupei României: și-a abandonat echipa, pur și simplu VIDEO
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×